Echipamentul de kendo: Cei care practică kendo nu pot fi confundaţi: săbiile, uniforma şi armura īi disting faţă de ceilalti practicanţi de arte marţiale. Săbiile sīnt de două feluri: bokken (bokkuto) şi shinai. Prima este confecţionată din stejar sau un alt lemn tare şi este īntrebuinţată īn exerciţiile prestabilite numite kata. Cea de-a doua este compusă din patru şipci de bambus sau din fibră de carbon şi este folosită pentru toate celelalte părţi ale antrenamentului, inclusiv īn competiţii. Uniforma este alcătuită din hakama şi keikogi.


Kendo nu este creaţia unei singure persoane, tocmai din acest motiv este greu de stabilit o dată a fondării sale ca artă marţială. Kendo aşa cum se practică acum există ca formă organizată de la īnceputul secolului XX. Dovezi ale artei mīnuirii sabiei īn Japonia există īncă din secolul al VII-lea era creştină. Tehnicile de scrimă s-au dezvoltat dramatic pe măsură ce arta creării de săbii s-a dezvoltat iar forma săbiilor s-a schimbat. Dezvoltarea tehnicilor meşterilor făurari de săbii era ghidată de cererile războiului civil din acea perioadă tulbure.